Filozofia AVANT’SYS

Să sprijine Clientul-Partener în a descoperi şi alege cea mai potrivită soluţie H.V.AC. pentru el însuşi, care să-i reflecte necesităţile şi interesele.

Să ofere Clientului-Partener mai multe variante de lucru pentru realizarea sistemului ales, bazate pe diverse variante tehnologice şi la niveluri de preţ optimizate.

Toate sistemele şi soluţiile AVANT’SYS se bazează pe cele mai moderne tehnologii disponibile.

Mai multe detalii...

Te rugăm sa îți introduci username-ul sau parola. Vei primi pe e-mail o nouă parolă.


Autorizarea funcţionării centralelor termice şi cazanelor reprezintă toate activităţile de verificare şi validare a rezultatelor măsurătorilor şi încercărilor funcţionale executate la punerea în funcţiune a echipamentelor sau cu ocazia verificărilor tehnice periodice ale acestora. Acest demers are ca scop confirmarea îndeplinirii condiţiilor de funcţionare în siguranţă a echipamentelor instalate.

Autorizarea de funcţionare a centralei termice este obligatorie conform prescripţiei tehnice A1 ISCIR şi se efectuează numai de către societăţi autorizate ISCIR.

Autorizări și puneri în funcțiune

Firma TEHNOTERM realizeaza autorizarea funcţionării pentru orice tip de centrală termică.
Câteva informaţii utile în legatură cu autorizarea funcţionarii centralelor termice sunt prezentate mai jos:
* Pentru categoria de cazane cu funcţionare pe combustibil gazos, putere în domeniu 0-70 kW, în vederea autorizării proprietarul / utilizatorul cazanului are următoarele obligaţii, cf. PTA1/2010:
1. Să deţină proiectul instalaţiei de gaze avizat de un instalator autorizat de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale pentru combustibil gaze naturale ;
2. Centrala termică să fie montată respectând normele legale în vigoare.

Rapoartele de verificare se vor întocmi către agenţi economici autorizaţi de ISCIR pentru activităţi VTP / AF.

* Pentru categoria de centrale termice cu funcţionare pe combustibil gazos, putere în domeniul peste 70 kW, în vederea autorizării sau verificării tehnice periodice, proprietarul / utilizatorul cazanului are următoarele obligaţii, cf. PT A1/2010 sau PTC9/2010:
1. Să deţină proiectul centralei termice, inclusiv schema termomecanică şi condiţii referitoare la personalul de exploatare, avizat RADTI;
2. Supapele de siguranţă ale echipamentelor trebuie să aibă buletin metrologic de verificare în termen legal( 12 luni);
3. Să existe un contract cu o persoană fizică sau juridică autorizată RSVTI
4. Echipamentele trebuie să aibă placă de timbru;
5. Să organizeze activitatea în centrala termică conform nivelului de supraveghere al cazanelor menţionat în proiectul de instalare şi să prezinte autorizaţiile personalului de exploatare (fochişti), dacă este cazul;
6. Să supună instalaţia verificărilor tehnice (revizia interioară, după caz, încercarea hidraulică la rece, încercarea la cald etc;

Avizarea rapoartelor de funcţionare se face de către CNCIR-ISCIR, cu sau fără participarea la probele respective.

În vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare a echipamentelor din centrala termică, se vor efectua următoarele verificări:
1. Verificarea existenţei şi conţinutului documentaţiei de însoţire a cazanului;
2. Examinarea condiţiilor de instalare a cazanului cu aparatura de măsurare, de control şi de automatizare şi cu dispozitivele de securitate;
3. Revizia interioară (după caz);
4. Încercarea hidraulică de presiune la rece;

Pentru cazanele noi, livrate complet asamblate de constructor, încercarea la presiune la locul de funcţionare nu este obligatorie dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
cazanul este fabricat cu maximum doi ani înainte de data la care se face autorizarea;
cazanul nu a suferit deformaţii locale vizibile ca urmare a operaţiilor de transport şi instalare;
în timpul montării nu au fost executate lucrări de sudură la părţile sub presiune ale cazanului.
Reglarea sau verificarea reglării dispozitivelor de siguranţă;
Încercarea la cald.

Contactaţi-ne cu un simplu CLICK!

Autentificare